Interes uriaș pentru FORTIS CUP! Toate locurile s-au ocupat cu aproape o lună înainte de start

Doi copii jucând fotbal pe teren.

Interes impresionant pentru prima ediție a FORTIS CUP, turneul de fotbal juvenil organizat de Asociația Fortis Club Sibiu. Organizatorii au anunțat închiderea oficială a înscrierilor, după ce toate locurile disponibile au fost ocupate cu aproape o lună înainte de debutul competiției.

Turneul se va desfășura în perioada 29-30 august 2026, pe terenul sintetic al Stadionului Municipal Sibiu din Parcul Sub Arini și va reuni peste 30 de echipe și mai mult de 300 de copii, din categoriile de vârstă 2017, 2018 și 2019. La competiție vor participa cluburi și academii din județul Sibiu, dar și din Cluj, Alba, Brașov și Călărași.

Participare gratuită pentru toate cluburile

Unul dintre elementele care diferențiază FORTIS CUP este faptul că participarea este 100% gratuită pentru toate echipele înscrise.

Organizatorii consideră că accesul copiilor la competiții sportive trebuie încurajat și că dezvoltarea acestora nu ar trebui să fie condiționată de posibilitățile financiare ale cluburilor sau familiilor.

Mai mult decât un turneu de fotbal

FORTIS CUP nu își propune să fie doar o competiție sportivă. Evenimentul a fost construit în jurul ideii că sportul poate deveni un instrument de educație și dezvoltare personală.

Pe lângă meciurile de fotbal, participanții și însoțitorii vor avea parte de activități educative și recreative, zone dedicate relaxării și inițiative care promovează valori precum fair-play-ul, disciplina, respectul, responsabilitatea și spiritul de echipă.

Scopul organizatorilor este ca fiecare copil să plece acasă nu doar cu experiența unui turneu, ci și cu lecții valoroase despre educație prin sport și dezvoltare armonioasă.

Componentă caritabilă

Prima ediție va avea și o importantă componentă socială.

În săptămâna premergătoare competiției va fi organizată o tombolă caritabilă online, iar toate fondurile strânse vor fi direcționate către o cauză umanitară. Cei care vor participa la tombolă vor avea șansa de a câștiga premii oferite de Asociația Fortis Club Sibiu și de partenerii proiectului.

Organizatorii își propun un proiect pe termen lung

Reprezentanții Asociației Fortis Club Sibiu spun că succesul primei ediții confirmă faptul că există o nevoie reală pentru astfel de proiecte dedicate copiilor.

„FORTIS CUP s-a născut din dorința de a construi exact genul de eveniment pe care noi ne-am fi dorit să îl întâlnim atunci când eram copii. Pentru noi, fotbalul este punctul de plecare, nu destinația. Ne dorim să construim, pas cu pas, o legătură autentică între sport, educație, performanță, dezvoltare armonioasă și responsabilitate socială. Interesul uriaș pentru această primă ediție ne confirmă că acesta este doar începutul”, a declarat Bogdan-Ioan Teleabă, reprezentant al Asociației Fortis Club Sibiu.

Acesta a subliniat că obiectivul organizatorilor este ca FORTIS CUP să rămână un turneu cu participare gratuită și să se transforme într-un proiect anual, cu mai multe competiții dedicate diferitelor categorii de vârstă.

Un nou reper pentru fotbalul juvenil din Sibiu

Prin numărul mare de echipe înscrise, participarea gratuită, componenta educațională și implicarea în proiecte caritabile, FORTIS CUP își propune să devină unul dintre cele mai importante turnee de fotbal juvenil organizate în județul Sibiu.

Succesul încă dinaintea fluierului de start demonstrează că inițiativa Asociației Fortis Club Sibiu răspunde unei nevoi reale din sportul juvenil și pune bazele unui eveniment care are toate șansele să devină o tradiție în anii următori.

CUPA MONDIALĂ 2026

⚽ Urmărește cele mai noi știri despre Campionatul Mondial 2026

Rezultate, program, clasamente, reacții și cele mai importante informații de la CM 2026.

Vezi toate articolele →

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *