CSC Șelimbăr continuă parcursul dezamăgitor din Liga 2. Formația sibiană a suferit o nouă înfrângere, sâmbătă, 7 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Sibiu, fiind învinsă cu 2-0 de CSL Ștefăneștii de Jos, o adversară aflată, la rândul său, în zona inferioară a clasamentului. Este al optulea eșec al sezonului pentru șelimbăreni, care nu reușesc să găsească soluțiile pentru ieșirea din criză.
Nimic nu pare să funcționeze în acest moment la CSC Șelimbăr. Nici schimbările de pe banca tehnică, nici avantajul terenului propriu și nici faptul că adversarul era unul accesibil, cel puțin pe hârtie, nu au adus rezultatul așteptat. Echipa pregătită de Ioan Luca, suspendat pentru această partidă, a cedat în fața celor de la CSL Ștefăneștii de Jos, scor 0-2, după două goluri primite în ultimul sfert de oră.
Șelimbărenii au început mai bine întâlnirea și au încercat să pună presiune pe defensiva adversă încă din primele minute. Bucuroiu a avut mai multe oportunități de a deschide scorul, cea mai importantă venind în minutul 7, când mingea trimisă de acesta a șters bara transversală.
Benzar a încercat și el să-l surprindă pe portarul oaspeților, însă fără succes. În minutul 32, acesta a trimis din voleu de la marginea careului, puțin pe lângă poartă. În ciuda inițiativei gazdelor, prima repriză s-a încheiat fără goluri.
Șelimbărul a cedat din nou pe final
După pauză, jocul a devenit mai echilibrat, iar oaspeții au început să pună probleme defensivei sibiene. Măluțan a intervenit salvator în minutul 51, la șutul plasat al lui Mălăele, însă portarul Șelimbărului nu a mai avut ce face în minutul 76.
Gabriel Plumbuitu a prins un șut spectaculos de la aproximativ 25 de metri, trimițând mingea la colțul lung și deschizând scorul pentru CSL Ștefăneștii de Jos.
În locul unei reacții convingătoare din partea gazdelor, finalul a adus încă o lovitură. În minutul 90+2, Remus Bobocea a profitat de un contraatac și a stabilit scorul final, 0-2, după ce Măluțan reușise să respingă prima sa încercare.
Opt înfrângeri și doar opt puncte. Situația devine tot mai îngrijorătoare
Înfrângerea este cu atât mai dureroasă cu cât a venit în fața unei formații care nu câștigase până acum în deplasare în actualul sezon. CSL Ștefăneștii de Jos a obținut la Sibiu doar a treia victorie din campionat și a ajuns la nouă puncte.
De cealaltă parte, CSC Șelimbăr rămâne cu numai opt puncte, un golaveraj de 8-24 și ocupă locul 19 în clasamentul Ligii 2, după opt înfrângeri înregistrate în acest sezon.
Dincolo de rezultatul de pe tabelă, îngrijorător este faptul că formația sibiană continuă să arate aceleași probleme: ocazii nevalorificate, lipsă de eficiență în fața porții și momente de vulnerabilitate defensivă care ajung să coste puncte importante.
Schimbarea de pe banca tehnică nu a produs, cel puțin până acum, redresarea așteptată, iar presiunea crește de la o etapă la alta.
CSC Șelimbăr pare blocată într-o criză de rezultate din care nu găsește ieșirea. Cu doar opt puncte acumulate și cu o nouă înfrângere în fața propriilor suporteri, echipa sibiană are nevoie urgentă de o schimbare de atitudine și, mai ales, de rezultate pentru a evita complicarea și mai mult a situației din clasament.
