Se încheie sezonul regulat în fotbalul județean sibian, iar atenția se îndreaptă deja spre viitor. În acest context, Comisia Județeană de Arbitri Sibiu anunță organizarea unui nou curs de formare pentru arbitri de fotbal, care va avea loc în municipiul Mediaș. Inițiativa este dedicată atât fetelor, cât și băieților care își doresc să se implice activ în fenomenul fotbalistic.
Participarea este deschisă tuturor celor care îndeplinesc câteva condiții de bază: să aibă minimum 14 ani, să fie apți din punct de vedere medical pentru efort fizic și, cel mai important, să aibă pasiune pentru sport, în special pentru fotbal.
Cei care se înscriu vor beneficia de pregătire teoretică și practică, urmând să învețe regulile jocului, să fie la curent cu modificările din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) și să aplice aceste cunoștințe în cadrul antrenamentelor fizice.










