Sibiu Open revine în această perioadă cu ediția a 15-a, după ce turneul a fost amânat săptămâna trecută din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Pentru ca meciurile să se poată desfășura în condiții bune indiferent de vreme, organizatorii au pregătit mai multe terenuri indoor, acoperite cu baloane presostatice, dar și facilități speciale pentru perioada rece.
Turneul U21 aduce la Sibiu și nume importante din tenisul juvenil românesc. Campionul en-titre, Ștefan Petre, revine la competiție. La doar 17 ani, acesta este cel mai tânăr jucător român prezent în clasamentul ATP și are 12 puncte acumulate.
Pe tabloul U21 vor mai fi prezenți finalistul ediției trecute, Lucas Milos, dar și Eduard Coreisa, ocupantul locului al treilea în 2025.
Directorul turneului, Marius Vecerdea, spune că organizatorii au luat măsuri speciale pentru ca ediția din acest an să se desfășoare în condiții cât mai bune și se așteaptă la un nivel ridicat al meciurilor.
O noutate importantă îi vizează pe jucătorii din județul Sibiu. Premiile în bani vor fi dublate pentru aceștia.
Astfel, dacă turneul va fi câștigat de un jucător sibian, premiul standard de 3.000 de lei va ajunge la 6.000 de lei.
În plus, fiecare participant din județul Sibiu va primi un voucher în valoare de 100 de lei și un tricou oficial Sibiu Open, ceea ce reduce practic costurile de participare pentru jucătorii locali.
Organizatorii îi încurajează și pe copii și juniori să participe, indiferent de nivelul de joc. Sistemul UTR este gândit pentru a pune față în față jucători cu valori apropiate.
Vor exista și probe de dublu dedicate copiilor și juniorilor mici, fără costuri suplimentare.
Meciurile se vor disputa pe tablouri eliminatorii, iar înscrierile se fac exclusiv online, prin platforma competițională a Asociației Județene de Tenis Sibiu.
Ediția a 15-a a Sibiu Open își propune astfel să combine tenisul de performanță cu susținerea jucătorilor locali și dezvoltarea noilor generații.
