Start de foc pentru ACS Mediaș: test greu la Lupeni. Vâtcă mizează pe încredere și disciplină

ACS Mediaș deschide returul Ligii a 3-a, Seria a 6-a, cu un meci de foc în deplasare la Minerul Lupeni, iar atmosfera din vestiar este una concentrată, dar optimistă. Antrenorul Cosmin Vâtcă a transmis un mesaj clar înaintea confruntării: echipa merge la Lupeni pentru puncte, nu pentru revanșă.

„Am revenit acasă cu o victorie, moralul e bun, dar trebuie să fim realiști. A fost unul dintre cele mai grele meciuri de până acum și urmează altul la fel. Lupeniul e o echipă matură, agresivă, iar dacă nu suntem concentrați, clasamentul se poate răsturna imediat”, a declarat tehnicianul.

Deși în tur Minerul s-a impus cu 3-1, Vâtcă respinge ideea de revanșă:
„Nu prea vorbim de revanșe. Noi vrem punctele puse în joc. Trebuie să rămânem acolo, în față, și dacă se poate, și mai sus – să prindem play-off-ul. Restul sunt vorbe.”

Antrenorul medieșenilor trage și un semnal de alarmă legat de lupta la vârf:
„Se conturează favoritele, e adevărat, dar nimic nu e jucat. Dacă nu suntem atenți, putem coborî rapid în clasament. Fiecare meci, fiecare punct, contează enorm. Nu avem voie să lăsăm garda jos.”

Pentru Mediaș, debutul în retur trebuie să aducă și rezultatul, nu doar jocul:
„E important să facem un meci bun, dar și să scoatem puncte. Cel mai rău, să nu plecăm cu mâna goală. La Vâlcea am jucat bine și n-am luat nimic. Acum mergem cu încredere și speranță că vom aduce ceva acasă.”

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te