Turul României 2026, una dintre cele mai importante competiții de ciclism din țară, va reuni la start 23 de echipe din 16 țări și aproximativ 150 de cicliști.
Competiția se va desfășura în perioada 9-13 septembrie, pe un traseu de peste 800 de kilometri, împărțit în cinci etape.
În premieră, Turul României va porni din afara țării, de la Chișinău, în Republica Moldova. Prezentarea oficială a echipelor este programată pe 8 septembrie, iar prima etapă, Chișinău – Ungheni, va avea loc pe 9 septembrie.
La start vor fi 10 echipe continentale UCI, opt echipe de club și cinci echipe naționale. Participanții vin din România, Italia, Polonia, SUA, Austria, Grecia, Turcia, Olanda, Belgia, Norvegia, Monaco, Bulgaria, Ungaria, Albania, Bosnia și Herțegovina și Republica Moldova.
Un nume important prezent la ediția din acest an este Elia Viviani, fost campion olimpic și mondial, care va participa în noul său rol de manager al echipei naționale a Italiei.
Traseul Turului României 2026
După etapa din Republica Moldova, plutonul va intra în România.
Programul competiției este următorul:
- 8 septembrie – prezentarea echipelor, Chișinău
- 9 septembrie – Etapa 1: Chișinău – Ungheni
- 10 septembrie – Etapa 2: Iași – Piatra Neamț
- 11 septembrie – Etapa 3: Piatra Neamț – Băile Balvanyos
- 12 septembrie – Etapa 4: Brașov – Ploiești
- 13 septembrie – Etapa 5: circuit final în București
Președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprinceană, spune că prezența unui număr atât de mare de echipe internaționale confirmă interesul în creștere pentru competiție.
Turul României va putea fi urmărit în direct pe Prima Sport și online, pe paginile oficiale ale competiției, iar TVR Sport va difuza rezumate zilnice. Turul României, supranumit și „Mica Buclă”, are o tradiție îndelungată și figurează în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008.








