Deși Federația Română de Fotbal (FRF) a decis ca toate meciurile din turul 2 al Cupei României, disputate pe 6 și 7 august, să înceapă cu un moment de reculegere, pe unele stadioane acesta a fost boicotat de suporteri sau chiar de echipe.
La meciul dintre Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște, suporterii au huiduit în timpul momentului de reculegere, iar din tribune s-au auzit scandări anti-Iliescu, precum „Mai bine mort decât comunist”.
Un gest și mai radical a fost înregistrat la meciul Politehnica Timișoara – Gloria Lunca Teuz Cermei, unde jucătorii echipei gazdă au refuzat să participe la momentul de reculegere. În timp ce arbitrii se îndreptau spre centrul terenului, fotbaliștii de la Poli au intrat în propria jumătate și au început să paseze mingea, ignorând complet ceremoniile oficiale.
În același timp, galeria timișoreană a intonat „Imnul Golanilor”, cunoscut pentru mesajul său anti-comunist, cu versuri precum: „Mai bine golan decât activist / Mai bine mort decât comunist”. Suporterii și-au justificat protestul prin implicarea lui Ion Iliescu în reprimarea violentă a Revoluției din Timișoara, dar și în evenimentele din 13–15 iunie 1990 (Mineriada).
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a publicat un mesaj pe Facebook în care salută decizia clubului de a nu lua parte la momentul de reculegere, subliniind că „Ion Iliescu a fost inculpat pentru crime împotriva umanității în dosarul Revoluției și cel al Mineriadei”.
Nici în alte locații din țară atmosfera nu a fost una de reculegere. La meciul Clinceni – Progresul Spartac, deși jucătorii au respectat momentul de tăcere, o parte din galerie a scandat numele echipei.
Totodată, în București și alte orașe din țară au apărut mesaje dure din partea unor grupuri de suporteri. În Peluza Cătălin Hâldan, gruparea DNL a afișat un mesaj explicit:
„REVOLUȚIE; / MINERIADE; / AM PIERDUT EROI / NE LĂSĂM STEAGUL ÎN BERNĂ PENTRU ACEST GUNOI”.
Ion Iliescu a fost primul președinte al României ales după Revoluția din 1989, având trei mandate: 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004. A încetat din viață pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani, în urma unor complicații cauzate de cancer pulmonar. Fusese internat în Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu” din Capitală din 9 iunie și a fost supus la două intervenții chirurgicale în ultimele luni.