Echipa pregătită de Eugen Beza, CSC Șelimbăr, a încheiat perioada de pregătire din această iarnă cu o victorie în deplasare, scor 3-2 cu SCM Râmnicu Vâlcea, revanșându-se astfel după înfrângerea suferită anterior pe teren propriu la Sibiu, scor 1-3.
În total, „Călăreții roșii” au înregistrat 5 victorii, 2 remize și o singură înfrângere, cu un golaveraj pozitiv de 9 goluri pe parcursul stagiului de pregătire.
Un aspect esențial al cantonamentului a fost integrarea tinerilor jucători: 4 juniori ai academiei au fost folosiți constant, confirmând strategia clubului de a-i include în prima echipă și de a construi viitorii fotbaliști profesioniști pas cu pas.
Cei mai buni marcatori ai stagiului de pregătire au fost:
-
Edmond Lenghel – 4 goluri
-
Cosmin Bucuroiu – 4 goluri
-
Luca Alex – 2 goluri
-
Ianis Mihart – 2 goluri










