Victor Cornea, prezent la Țiriac Open după un wild card oferit de organizatori

Tenisul sibian are din nou motiv de mândrie. Victor Cornea a primit un wild card pentru ediția din acest an a Țiriac Open, cel mai important turneu ATP organizat în România. Competiția se va desfășura în perioada 30 martie – 5 aprilie, la Centrul Național de Tenis Simona Halep, și aduce la start jucători de top din circuitul internațional.

Sibianul va evolua în proba de dublu, unde va face pereche cu portughezul Nuno Borges. Prezența lui Cornea pe tabloul principal vine ca urmare a unui wild card acordat de organizatori, semn al încrederii în evoluțiile și potențialul său.

„Este o oportunitate importantă pentru mine. Mă bucur că am primit această șansă și că pot juca în fața publicului din România, la un turneu de asemenea nivel”, a transmis Victor Cornea.

Chiar dacă ediția din acest an a fost marcată de câteva retrageri importante, precum cea a lui Flavio Cobolli, turneul rămâne unul puternic, cu nume sonore pe tablou și cu șapte jucători din top 60 ATP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *