Un nou meci, o nouă provocare: CSC Șelimbăr joacă sâmbătă la Cisnădie cu Tunari

Trupa pregătită de Eugen Beza, CSC Șelimbăr, joacă sâmbătă „acasă”, la Cisnădie, împotriva celor de la CS Tunari, într-o partidă programată de la ora 11:00.

„Călăreții roșii” sunt cu un picior în Liga a III-a, însă un rezultat pozitiv le-ar mai da speranțe șelimbărenilor pentru accederea la baraj și menținerea în liga secundă.

În etapa trecută, CSC Șelimbăr a pierdut fără drept de apel în fața celor de la CSM Olimpia Satu Mare, scor 0-4. De cealaltă parte, Tunari vine cu moralul ridicat după victoria cu CSC Dumbrăvița, scor 2-1.

CSC Șelimbăr ocupă în prezent locul 6 în Grupa B a play-out-ului, cu 24 de puncte, după patru etape în care a înregistrat o victorie, o remiză și două înfrângeri. CS Tunari are un parcurs similar în play-out, însă pornește cu un total mai mic de puncte, acumulat în sezonul regulat.

Cea mai recentă întâlnire directă dintre cele două echipe a avut loc la finalul lunii februarie, la Tunari, unde gazdele s-au impus la limită, scor 1-0, prin golul marcat de Ispas în minutul 90.

CITEȘTE ȘI:

Medișeanul Paul Pîrvulescu a semnat cu o echipă din Liga 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *