Academia CSC 1599 Șelimbăr continuă să investească în pregătirea antrenorilor săi. Claudiu Kucinski și Radu Demian au absolvit cu succes cursurile pentru Licența UEFA B Juniori, organizate de Școala Federală de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal.
Licența UEFA B Juniori este destinată antrenorilor care pregătesc copii și juniori din categoriile de vârstă U11-U15 și pune accent pe metode moderne de antrenament, adaptate fiecărei etape de dezvoltare a tinerilor fotbaliști.
Claudiu Kucinski a explicat că filosofia acestui program este centrată pe dezvoltarea jucătorului, atât din punct de vedere tehnic, cât și al capacității de a lua decizii în timpul jocului.
„Cel mai important principiu este să îl punem pe jucător pe primul loc. Prin procesul de pregătire trebuie să îi expunem constant la situații de joc în care să găsească singuri cele mai bune soluții, iar rolul nostru este să îi ghidăm și să contribuim la formarea unor fotbaliști inteligenți și creativi”, a transmis acesta.
La rândul său, Radu Demian a subliniat că perfecționarea profesională este un proces continuu și că această licență completează pregătirea dobândită anterior prin Licența UEFA B.
„Voi continua să investesc în dezvoltarea mea ca antrenor, pentru a le oferi tinerilor jucători un mediu de învățare modern, profesionist și orientat spre performanță. Cred că rolul nostru este să îi punem pe copii în centrul procesului de învățare și să îi ajutăm să se dezvolte atât ca fotbaliști, cât și ca oameni”, a declarat Demian.
Obținerea Licenței UEFA B Juniori reprezintă o nouă confirmare a preocupării Academiei CSC 1599 Șelimbăr pentru formarea unui staff tehnic bine pregătit, capabil să contribuie la dezvoltarea noilor generații de fotbaliști și la creșterea nivelului fotbalului juvenil din județul Sibiu.








