Păltinișul a găzduit una dintre cele mai importante competiții de mountain bike ale toamnei, Triada MTB Păltiniș – Geiger MTB Challenge, eveniment în cadrul căruia s-a desfășurat și Campionatul Național de Cross-Country Marathon (XCM) 2026.
Cei mai buni rideri din țară s-au întrecut pe traseele tehnice din Munții Cindrel, cu urcări dificile spre Vârful Bătrâna și Vârful Oncești, dar și cu coborâri solicitante.
La categoria Elite Masculin, pe Traseul Negru, Victor Alexandru Aron a devenit campion național, fiind urmat pe podium de Bogdan Duca și Patrick Pescaru.
În întrecerea feminină, titlul național a fost câștigat de Miruna Mădă, în timp ce Bianca Pop a ocupat locul secund, iar Alexandra Blăjan a încheiat pe poziția a treia.
Câștigători și pe celelalte trasee
Pe Traseul Roșu, la Open Masculin, victoria i-a revenit lui Darius Chirilă, urmat de Silviu Manea și Paul Cipcigan.
În proba eMTB, categoria Outlaws, primul loc a fost ocupat de Dragoș Nicoară, iar la categoria masculină peste 19 ani s-a impus Dumitru Bejenari.
La feminin, în competiția eMTB, victoria i-a revenit Adei Țucă, podiumul fiind completat de Iulia Vlasin și Tanița Moșoiu.
Final de sezon pentru Triada MTB
Competiția de la Păltiniș a încheiat oficial sezonul cu numărul 15 al Triadei MTB, dar și ediția a 19-a a Geiger MTB Challenge.
Fondatorul competiției, Tudor Oprea, a transmis că obiectivul seriei rămâne promovarea mountain bike-ului și dezvoltarea unei comunități puternice în jurul acestui sport.
