Crosul Inimii revine la Sibiu pe 29 septembrie. Participarea este gratuită

Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie 2026, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, un eveniment dedicat mișcării, sănătății și solidarității. Participarea este gratuită, însă este necesară înscrierea prealabilă, până luni, 28 septembrie, la ora 12:00.

Evenimentul va începe la ora 17:30, la Stadionul Municipal Sibiu, iar traseele vor fi amenajate atât în interiorul stadionului, cât și în Parcul Sub Arini.

Crosul Inimii este un eveniment necompetitiv, astfel că participanții pot alerga sau merge în propriul ritm. Organizatorii îi invită la start pe copii, părinți, bunici, adolescenți și adulți, dar și grupuri de prieteni, colegi sau clase de elevi.

Trei curse pentru toate vârstele

Programul competiției include trei trasee:

  • Adulți și adolescenți de peste 14 ani: 5 km, start la ora 18:30;
  • Copii între 7 și 13 ani: 2,8 km, start la ora 18:40;
  • Family Run, pentru copii între 0 și 6 ani, însoțiți de un adult: 1,5 km, start la ora 18:45.

Organizatorii transmit o invitație specială școlilor, profesorilor, învățătorilor și educatorilor din Sibiu și împrejurimi să participe alături de elevi.

„Ne dorim ca în seara de 29 septembrie stadionul să fie plin de copii, de părinți și de clase întregi venite alături de învățătorii lor. Fiecare om care vine la Crosul Inimii le arată familiilor care trec printr-o operație pe cord că nu sunt singure și că Sibiul ține la inimile copiilor lui”, a declarat Cătălina Costache, director executiv al Fundației Polisano.

Tombolă și Pasta Party la final

După curse, programul continuă cu o tombolă, programată la ora 19:30, iar de la ora 20:00 este prevăzut un Pasta Party.

Participarea este gratuită, însă locurile se rezervă prin înscriere prealabilă.

Cei care vor să susțină activitatea Fundației Polisano pot face și o donație lunară de 4 euro prin SMS la 8864, cu mesajul „CONTEZ”. Donația este opțională și nu condiționează participarea la eveniment.

Peste 650 de copii sprijiniți de Fundația Polisano

Fundația Polisano a fost înființată în 2015 la Sibiu și derulează un program de chirurgie cardiovasculară pediatrică. Potrivit organizației, până în prezent peste 650 de copii cu malformații cardiace congenitale au fost sprijiniți pentru a beneficia de intervenții medicale.

Crosul Inimii este organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor și este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.

Evenimentul are loc marți, 29 septembrie 2026, de la ora 17:30, la Stadionul Municipal Sibiu și în Parcul Sub Arini.

Add a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *