CSC Șelimbăr și-a amânat reunirea lotului din cauza vremii. Un om important din staff ar putea pleca

lot-fotbal-csc-selimbar-sibiu-pregatire-antrenamente-fotbal
Credit foto: CSC 1599 Șelimbăr / Facebook

CSC Șelimbăr a amânat reunirea lotului din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Formația pregătită de Eugen Beza ar fi trebuit să efectueze luni, 22 iunie, primul antrenament al verii, însă vremea a dat peste cap planurile staff-ului tehnic.

În ceea ce privește componența staff-ului, potrivit informațiilor obținute de SportinSibiu.ro, preparatorul fizic Vlad Țăranu s-ar afla foarte aproape de o despărțire de gruparea sibiană. Sursele noastre indică faptul că acesta ar putea ajunge la Politehnica Timișoara, însă până la această oră nu există un anunț oficial din partea niciunuia dintre cluburi.

Noua ediție a Ligii 2 va debuta la 1 august 2026, astfel că echipele din eșalonul secund au intrat deja în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional.

În contrast, la FC Hermannstadt, retrogradată la finalul stagiunii precedente, situația rămâne incertă. Cu puțin peste o lună înainte de startul campionatului, clubul sibian nu a anunțat oficial noul antrenor principal, structura de conducere sau data reunirii lotului.

De asemenea, mai mulți jucători s-au despărțit de gruparea de pe Municipal, însă până în prezent nu au fost comunicate oficial transferuri sau obiectivele pentru sezonul 2026-2027.

Liga 3 va debuta pe 29 august 2026 și se va desfășura în continuare după formatul implementat recent de Federația Română de Fotbal.

CUPA MONDIALĂ 2026

⚽ Urmărește cele mai noi știri despre Campionatul Mondial 2026

Rezultate, program, clasamente, reacții și cele mai importante informații de la CM 2026.

Vezi toate articolele →

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *