Sportiva sibiană Lăcrămioara Teodorescu, reprezentantă a Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, a încheiat cu succes Ironman Tallinn 2026, una dintre cele mai solicitante competiții de triatlon, după o cursă desfășurată în condiții meteo dificile.
Competiția a început cu întârziere din cauza ceții dense. Potrivit sportivei, vizibilitatea pe lac a fost atât de redusă încât salvamarii i-au ghidat pe concurenți cu ajutorul lanternelor.
Lăcrămioara Teodorescu a parcurs bine proba de 3.800 de metri înot, după care a trecut rapid prin zona de tranziție și a început cei 180 de kilometri de ciclism.
Prima parte a traseului pe bicicletă s-a desfășurat în condiții bune, însă ulterior vremea s-a înrăutățit. Sportiva sibiană a avut de înfruntat vânt puternic și ploaie, iar ultima oră a probei de ciclism s-a desfășurat în ploaie torențială și cu vânt lateral.
Ajunsă la cea de-a doua tranziție cu mâinile înghețate, Lăcrămioara Teodorescu a început apoi proba de alergare, un maraton de 42 de kilometri.
Prima jumătate a maratonului s-a desfășurat aproape conform planului, însă condițiile dificile au continuat. Sportiva a povestit că s-a confruntat cu vânt, ploaie, crampe la stomac și simptome de hipotermie. Pentru a-și putea continua cursa a folosit o folie de supraviețuire, iar obiectivul principal a devenit finalizarea competiției în siguranță.
În cele din urmă, Lăcrămioara Teodorescu a trecut linia de sosire după ce a parcurs toate cele trei probe ale Ironmanului: 3,8 kilometri înot, 180 de kilometri pe bicicletă și 42 de kilometri alergare.
„Așa văd eu finalul unei asemenea competiții: nu doar cu oboseală, ci cu bucurie. Bucuria că ai mers înainte atunci când a fost greu, că nu ai renunțat și că ai dus cursa până la capăt”, a transmis sportiva pe Facebook.
Participarea sa la Ironman Tallinn are și o componentă caritabilă. Lăcrămioara Teodorescu și-a legat cursa de sprijinirea copiilor care au nevoie de intervenții pentru afecțiuni cardiace, continuând campania de strângere de fonduri.
„În timp ce eu am trecut linia de finish, sunt copilașii care încă așteaptă ca inimioarele lor să poată fi reparate. Mai avem puțin până să ducem și această cursă la capăt”, a mai transmis sportiva sibiană.
Prin mesajul său, Lăcrămioara Teodorescu îi îndeamnă pe cei care doresc să se implice să contribuie la campania caritabilă, astfel încât și „această linie de finish” să fie trecută împreună.








