Arbitrii sibieni delegați la meciurile din Liga a II-a sunt pregătiți pentru startul noului sezon competițional. Potrivit Asociației Județene de Fotbal Sibiu, Emeric Tocai, Răzvan Spătar și Daniel Nagy au participat la seminarul de vară organizat înaintea debutului campionatului, unde au promovat toate testările obligatorii.
Cei trei arbitri au trecut cu succes probele teoretice, video și fizice, necesare pentru a putea oficia partide în noul sezon al Ligii a II-a.
Totodată, și observatorii de Liga a II-a din cadrul AJF Sibiu au promovat testările teoretice și video susținute în cadrul aceluiași seminar.
Reprezentanții AJF Sibiu i-au felicitat pentru profesionalismul și pregătirea demonstrată, transmițându-le mult succes în noul sezon competițional.








