Fetele de la FC Hermannstadt au reușit un succes de răsunet în Liga 2 Feminin, impunându-se în deplasare pe terenul celor de la UTA Arad, cu scorul de 6-3, la capătul unei partide spectaculoase, cu multe răsturnări de situație și faze spectaculoase.
Gazdele au deschis scorul rapid, în minutul 7, dar sibiencele au revenit fulgerător prin Maria Băilă (min. 13) și Denisa Chirilă (min. 15). În minutul 21, Cătălina Popa a dus scorul la 3-1 pentru Hermannstadt, însă arădencele au redus diferența înainte de pauză, menținând suspansul.
Repriza secundă a aparținut în mare parte echipei sibiene. Denisa Chirilă, aflată într-o formă de excepție, a reușit o „dublă” în minutele 56 și 67, ducând scorul la 5-2. Gazdele au încercat să revină, marcând pentru 3-5 în minutul 75, însă Roxana Bocăniciu a închis tabela în minutul 83, stabilind scorul final: UTA Arad – FC Hermannstadt 3-6.
Antrenorii Dan Călinescu și Stama Alexandru au rulat lotul, introducând în repriza secundă jucătoare proaspete precum Ines Șerban, Oana Vasile, Delia Lepșa și Roxana Frățilă, în timp ce Daria Răileanu a rămas rezervă neutilizată din cauza unei accidentări.
Sibiencele au o victorie, un rezultat de egalitate și o înfrângere, ocupând locul 5 în clasamentul Ligii a 2-a de fotbal feminin, cu 4 puncte. În etapa viitoare, FC Hermannstadt va juca în deplasare la ACS Fotbal Feminin Baia Mare, pe 5 octombrie, iar abia pe 12 octombrie vor reveni pe teren propriu, pentru duelul cu ACS Academia de Fotbal Ploiești.