Președintele ACS Mediaș, Ionuț Buzean, a tras primele concluzii după eliminarea echipei din Cupa României, în urma înfrângerii cu 2-1, după prelungiri, în fața formației C.I.L. Blaj. Oficialul medieșean spune că obiectivul principal rămâne campionatul, iar perioada actuală este dedicată pregătirii fizice a lotului.
Deși ACS Mediaș a părăsit competiția încă din turul al doilea, Buzean susține că echipa nu și-a concentrat toate resursele asupra Cupei României, ci asupra pregătirii pentru noul sezon din Liga a III-a.
„Nu sunt mulțumit de modul în care jucătorii au abordat acest meci. Este clar că nu a fost cea mai bună abordare, însă noi nu ne-am concentrat pe această competiție. Am fost mai preocupați de pregătirea fizică specifică perioadei precompetiționale, pe care nu am vrut să o neglijăm”, a declarat președintele ACS Mediaș pentru SportinSibiu.ro.
Referitor la condițiile dificile în care s-a disputat partida, oficialul clubului consideră că temperaturile ridicate nu pot reprezenta o scuză.
„Condițiile de joc au fost aceleași pentru ambele echipe. Consider că avem un lot net superior celui de la Blaj, însă adversarii și-au dorit mai mult victoria”, a afirmat Buzean.

Obiectivul rămâne campionatul
Chiar dacă eliminarea din Cupă poate părea un pas înapoi, conducerea clubului privește realist situația și spune că o calificare mai departe ar fi însemnat costuri greu de suportat pentru club.
„Nu este o dezamăgire. Era greu, cu un lot de doar 14 jucători, să ducem două competiții în paralel. În plus, o eventuală calificare în grupe ar fi generat cheltuieli foarte mari – închirierea stadionului, deplasări lungi și alte costuri pe care, în acest moment, nu ni le putem permite. Trebuie să ne limităm la condițiile pe care le avem”, a explicat președintele.
Mai sunt aproximativ trei săptămâni până la startul noului sezon, iar oficialii clubului sunt convinși că echipa va crește din punct de vedere fizic și al omogenității.
„Suntem în plin proces de acumulare fizică. Probabil că vom ajunge la ritmul optim de joc cu o săptămână înainte de debutul campionatului. Avem mai multă calitate individuală decât în sezonul trecut și sper ca până la primul meci să câștigăm și la capitolul omogenitate. Sunt convins că vom face un sezon bun”, a spus Buzean.

Mesaj pentru suporteri
La final, președintele ACS Mediaș le-a transmis un mesaj suporterilor, cărora le cere răbdare și încredere în proiectul început la Mediaș.
„Le transmit să fie alături de noi și în momentele grele. Nu aici este locul fotbalului medieșean, suntem un oraș cu tradiție. Consider că, după patru ani de stagnare, trebuie să vină și soarele pe strada noastră”, a încheiat Ionuț Buzean.








