Marius Măldărășanu, din nou ținta criticilor. Dar chiar el e vinovatul?

Presa națională a găsit din nou un țap ispășitor la Sibiu: Marius Măldărășanu. De fiecare dată când FC Hermannstadt are o perioadă mai slabă, antrenorul e primul pe lista acuzaților, de parcă totul s-ar rezolva doar printr-o schimbare pe bancă.

Declarațiile lui Claudiu Rotar, finanțatorul echipei, au fost imediat preluate și răstălmăcite – „nu avem răbdare la infinit” a devenit peste noapte o frază scoasă din context și folosită ca pretext pentru atacuri directe la adresa antrenorului. Dar realitatea e mai complexă decât vor să o arate titlurile grăbite.

Lipsa de transferuri de impact, o problemă ignorată

După mai multe plecări importante în vară – Goncalves, Ianis Stoica, Murgia – Hermannstadt nu a mai adus jucători cu experiență reală la nivelul SuperLigii. Au venit fotbaliști tineri, talentați, dar care au nevoie de timp pentru acomodare. E greu să ceri rezultate imediate când nucleul echipei s-a schimbat, iar noii veniți abia se adaptează la cerințele campionatului românesc.

Să nu uităm: nu a venit niciun Ronaldo sau Messi la Sibiu. Pretențiile unora par, uneori, desprinse din alt film. O echipă care își construiește identitatea pas cu pas nu poate face minuni de pe o zi pe alta.

Greșeli de curtea școlii, dar nu doar pe banca tehnică

În ultimele etape, am văzut greșeli simple, copilărești, venite chiar de la jucători cu experiență. Pase greșite, poziționări greșite, lipsă de concentrare. Nu poți să-l acuzi pe antrenor pentru fiecare balon pierdut la 20 de metri de poartă sau pentru fiecare moment de ezitare în careul propriu.

Măldărășanu nu e perfect, dar e omul care a dus Hermannstadt din Liga 2 în SuperLigă și care, de două sezoane, ține echipa deasupra liniei cu un buget modest. A reușit meciuri mari, precum victoriile cu Rapid sau egalurile cu FCSB. Dar pentru unii, toate acestea par uitate după două rezultate negative.

Răbdare, nu panică

E ușor să arunci cu pietre. Mai greu e să construiești. În fotbalul românesc, răbdarea a devenit o raritate, iar stabilitatea un concept aproape străin. Dar dacă la Sibiu s-a putut până acum, de ce nu s-ar putea și în continuare?

Măldărășanu are încă încrederea conducerii, dar și respectul suporterilor care înțeleg contextul. Și poate, înainte de a cere „capul” antrenorului, ar fi mai corect să ne întrebăm: câți dintre jucători și-au făcut cu adevărat datoria în ultimele etape?

Hermannstadt nu are nevoie acum de o schimbare pe bancă, ci de o trezire în vestiar.