/ video / Fanii au întors spatele echipei: FC Hermannstadt, umilită acasă de Csikszereda

FC Hermannstadt traversează una dintre cele mai slabe perioade din actuala ediție de Superligă. Sibienii au pierdut, sâmbătă, cu 0-2 în fața celor de la Csikszereda, într-un meci disputat pe Stadionul Municipal, contând pentru etapa a 13-a.

Deși au început partida mai bine, elevii lui Marius Măldărășanu au cedat inițiativa și au fost taxați de fiecare dată când apărarea a comis o greșeală. Prima a venit în minutul 37, când Vahid Selimovic a pasat neinspirat în centrul terenului, direct la adversar. Marton Eppel a profitat imediat, l-a driblat pe Căbuz și a deschis scorul.

Repriza a doua a adus același scenariu: posesie fără finalitate și o apărare nesigură. Singura ocazie notabilă a sibienilor a venit în minutul 61, când Neguț l-a pus la încercare pe portarul Pap, însă goalkeeperul oaspeților a intervenit spectaculos.

Finalul a fost de coșmar. În minutul 77, Jebari a marcat cu un șut superb de la 25 de metri, stabilind scorul final: 0-2.

Nemulțumită de prestația echipei, galeria lui FC Hermannstadt a părăsit stadionul în minutul 80, în semn de protest față de jocul slab și de seria rezultatelor negative.

Cu doar două puncte obținute în ultimele șase etape, Hermannstadt coboară pe locul 14 în clasamentul Superligii, într-o formă alarmantă. De cealaltă parte, Csikszereda continuă seria pozitivă – echipa lui Robert Ilyeș a ajuns la șapte meciuri consecutive fără înfrângere.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te