Un nou proiect comunitar își propune să redea bucuria plimbărilor în aer liber pentru persoanele care nu se mai pot deplasa ușor. „JoyRide – Plimbă Bucuria”, inițiat de Asociația Clubul Sportiv Comunitar Sibiu în cadrul Maratonul Internațional Sibiu 2026, vine cu o soluție concretă pentru combaterea izolării în rândul vârstnicilor și al persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Proiectul presupune achiziția și utilizarea a două rickshaw-uri adaptate, care vor fi conduse de voluntari și vor oferi plimbări gratuite beneficiarilor în zonele pietonale, parcuri sau muzee din Sibiu. Inițiativa nu este gândită ca un serviciu medical sau administrativ, ci ca o experiență socială: o plimbare în aer liber, însoțită de interacțiune și sprijin uman.
Impactul estimat
În primele șase luni, organizatorii își propun:
- cel puțin 150 de plimbări gratuite;
- aproximativ 60 de beneficiari unici, persoane peste 65 de ani sau cu mobilitate redusă;
- implicarea a minimum 30 de voluntari (elevi, studenți și angajați);
- parteneriate cu cel puțin 5 instituții locale culturale și sociale.
Voluntarii vor fi instruiți cu sprijinul Crucea Roșie Filiala Sibiu, pentru a asigura siguranța și confortul participanților.
Mobilizare în comunitate
Proiectul a atras deja interes în comunitate: 167 de alergători s-au înscris la maraton pentru a susține această cauză. Organizatorii subliniază că fiecare contribuție financiară se transformă direct într-o plimbare oferită unui beneficiar.
Sibienii pot sprijini inițiativa fie prin donații, fie prin susținerea alergătorilor implicați în proiect, contribuind astfel la crearea unui oraș mai accesibil și mai incluziv.
Detalii despre proiect și modalități de implicare sunt disponibile pe platforma oficială a Maratonului Internațional Sibiu.








