Asociația Județeană de Fotbal Sibiu a organizat prima zi a festivității de premiere dedicate competițiilor de copii și juniori din sezonul 2025-2026. Evenimentul a avut loc la Baza Sportivă Alma din Sibiu și a reunit sute de tineri fotbaliști și reprezentanți ai cluburilor din județ.
Festivitatea a fost organizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, iar reprezentanții AJF Sibiu au transmis mulțumiri și arbitrilor din cadrul Comisiei Județene a Arbitrilor Sibiu pentru implicarea avută pe parcursul întregului sezon competițional.
În cadrul primei zile au fost premiați participanții din mai multe categorii de vârstă, atât la masculin, cât și la feminin.
Potrivit AJF Sibiu, numărul participanților premiați a fost următorul:
- U13 Masculin – 373 jucători
- U13 Feminin – 52 jucătoare
- U12 Masculin – 480 jucători
- U11 Masculin – 815 jucători
- U11 Feminin – 49 jucătoare
- U9 Feminin – 32 jucătoare
Reprezentanții AJF Sibiu au subliniat că evenimentul a fost dedicat nu doar performanței sportive, ci și promovării valorilor fotbalului juvenil.
„Dincolo de rezultate și clasamente, am celebrat pasiunea pentru fotbal, spiritul de echipă, respectul și dorința fiecărui copil de a deveni mai bun de la un an la altul. Fiecare participant merită apreciat pentru efortul depus și pentru bucuria pe care o aduce acestui sport”, au transmis reprezentanții AJF Sibiu.
Festivitatea de premiere face parte din seria evenimentelor organizate la finalul sezonului competițional 2025-2026 pentru copiii și juniorii implicați în competițiile de fotbal din județul Sibiu.









