CSC Șelimbăr traversează o perioadă bună în pregătiri, fără înfrângeri în meciurile amicale disputate până acum. Sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul „Voința”, echipa antrenată de Eugen Beza va întâlni CS Dumbrăvnița, tot o formație aflată în subsolul clasamentului Ligii a II-a. În prezent, Dumbrăvnița ocupă locul 18, cu 15 puncte, iar CSC Șelimbăr se află pe locul 16, cu 16 puncte.
Mai sunt doar câteva săptămâni până la reluarea campionatului în Liga a II-a, iar primul meci oficial al anului 2026 pentru CSC Șelimbăr va fi în deplasare, la Tunari, echipa de pe ultima poziție a eșalonului secund.
Recent, CSC Șelimbăr a disputat un meci de verificare la CIL Blaj, încheiat la egalitate, scor 2-2. Pentru „Călăreții Roșii” au marcat Edmond Lenghel și Ianis Mihart.