
„Pentru sportul românesc, naturalizările nu sunt o soluție. Soluția reală este să luăm măsuri pentru a aduce copiii înapoi la sport. Sportivii valoroși aleg țări care oferă condiții și recompense financiare mai bune, precum Austria, Belgia sau Spania. În România, dacă ajung sportivi de nivel mediu, poți să-i dezvolți, dar nu poți conta pe ei pentru rezultate internaționale imediate”, a explicat Bercean.
Președintele FRJ a menționat exemplul fostului campion cubanez Asley Gonzalez, vicecampion olimpic și mondial, care a fost adus în România și a avut un impact pozitiv asupra sportivilor români. „Gonzalez a contribuit semnificativ la pregătirea lotului olimpic de la Oradea și a fost păstrat ca antrenor secund, dar alte naturalizări nu au avut rezultate notabile”, a spus oficialul.
Bercean a subliniat dificultatea gestionării naturalizărilor: „Este o investiție riscantă, pentru că nu cunoști sportivul, iar întregul demers se poate transforma în «a arunca bani în ventilator». Mai eficient este să investești în copiii români și să-i formezi pe termen lung”.
Oficialul FRJ a explicat că majoritatea sportivilor străini care au venit în România au inițiat singuri demersul și că federația nu a avut o strategie oficială de naturalizare. Exemple includ judoka rus Petr Zhukov și mai multe sportive cubaneze, dintre care în prezent mai activează doar câteva, precum Thalia Narino Castellano și Maidelines Gorguet.
Bercean consideră însă că tinerii de origine română care trăiesc în străinătate ar putea aduce un plus sportului românesc, dând exemplul unor copii cu bagaj tehnic solid veniți din Italia, Olanda, Germania, Anglia, Spania sau Japonia.
Federația Română de Judo a precizat pentru AGERPRES că naturalizările nu fac parte din strategia instituțională, care urmărește dezvoltarea sportivilor români și investiția în performanță pe termen lung.
„Toți sportivii naturalizați au venit la inițiativa lor și prin intermediul cluburilor private. FRJ rămâne concentrată pe formarea judoka români și pe construirea performanței durabile, nu pe soluții conjuncturale”, se arată în punctul de vedere oficial al federației.