SOPA Forest Race revine în 2026 cu probe de MTB și alergare pentru toate vârstele

Credit foto: Tuicu Liviu Laurentiu/Facebook

Iubitorii de natură, mișcare și aventură în aer liber își pot trece deja în calendar data de 5 septembrie 2026. Organizatorii SOPA Forest Race au anunțat începerea pregătirilor pentru o nouă ediție a competiției dedicate pasionaților de ciclism montan și alergare.

Evenimentul se va desfășura în pădurea Șopa și va reuni participanți de toate vârstele, de la copii aflați la început de drum în sport până la concurenți experimentați.

Programul competiției include două probe de mountain bike pentru adulți și juniori avansați, pe distanțe de 18 și 36 de kilometri, cu startul programat la ora 09:00. De asemenea, iubitorii alergării vor putea participa la cursele de 5 și 10 kilometri, care vor începe la ora 12:00.

În a doua parte a zilei sunt programate cursele de MTB dedicate copiilor și juniorilor, împărțiți pe categorii de vârstă între 4 și 16 ani. Startul acestora va fi dat începând cu ora 14:00, iar festivitatea de premiere este programată pentru ora 16:00.

Organizatorii au anunțat că participarea este gratuită, iar detaliile privind înscrierile, traseele și documentele necesare vor fi publicate în perioada următoare.

Potrivit regulamentului, copiii cu vârsta de minimum 14 ani vor putea participa și la cursele de MTB de 18 sau 36 de kilometri, cu acordul părinților sau tutorilor legali și după completarea unei declarații pe propria răspundere.

SOPA Forest Race își propune să promoveze sportul în natură, un stil de viață activ și descoperirea frumuseților zonei prin intermediul unei competiții accesibile atât sportivilor amatori, cât și celor experimentați.

CUPA MONDIALĂ 2026

⚽ Urmărește cele mai noi știri despre Campionatul Mondial 2026

Rezultate, program, clasamente, reacții și cele mai importante informații de la CM 2026.

Vezi toate articolele →

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *