Debut cu podium pentru Champions Sibiu în noul sezon de volei pe plajă

volei plaja sibiu sport

ACS Champions Sibiu a început noul sezon competițional de beachvolley cu o performanță importantă la nivel național. Clubul sibian a obținut locul secund la prima etapă U20 a Campionatului Național de Beachvolley, competiție desfășurată în weekend la Eco Sports Dome Sibiu.

La turneu au participat șapte echipe ale clubului sibian, într-una dintre cele mai puternice competiții ale începutului de sezon la categoria U20. Sportivele de la Champions au revenit pe nisip după doar o săptămână de pregătire specifică, imediat după încheierea sezonului indoor.

ACS Champions Sibiu a fost reprezentată de următoarele perechi:

  • Draga Savu / Cătălina Vasilescu;
  • Irina Lascău / Bianca Vacar;
  • Iunia Bozdoc / Ruxandra Dumitra;
  • Adnana Stanciu / Naomi Stanciu;
  • Ines Gheara / Carla Maxim;
  • Adelina Canciu / Laura Grădinariu;
  • Overduin Pia Johanna / Muntean Ana Clara.

Pe parcursul competiției, două dintre echipele sibiene au ajuns până în faza sferturilor de finală. Unul dintre cele mai interesante momente ale turneului a fost duelul direct dintre perechile Cătălina Vasilescu / Draga Savu și Irina Lascău / Bianca Vacar, disputat în sferturi. Meciul a fost câștigat de Vasilescu și Savu, care și-au continuat parcursul spre finală.

În semifinale, perechea sibiană s-a impus cu scorul de 2-0 în fața echipei formate din Alexandra Colesnicov și Maia Manole, obținând calificarea în ultimul act al competiției.

Finala a fost una extrem de echilibrată și spectaculoasă. Cătălina Vasilescu și Draga Savu au întâlnit perechea Alexia Micula / Ana Maria Rusu și au cedat greu, în setul decisiv, scor 13-15.

Clasamentul final al primei etape U20:

  1. Alexia Micula / Ana Maria Rusu;
  2. Cătălina Vasilescu / Draga Savu (ACS Champions Sibiu);
  3. Alexandra Colesnicov / Maia Manole.

La finalul competiției, coordonatorul activității de beachvolley din cadrul ACS Champions Sibiu, Mihai Bulbuc, s-a declarat mulțumit de evoluția sportivelor sibiene.

„A fost un început de sezon foarte bun pentru noi. Sunt mulțumit de atitudinea și evoluțiile tuturor echipelor Champions. Un motiv special de satisfacție este parcursul perechii Cătălina Vasilescu – Draga Savu. Vorbim despre două sportive care evoluează în mod normal la categoria U18 și care au reușit să joace de la egal la egal cu cele mai puternice echipe ale categoriei U20”, a declarat Mihai Bulbuc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *