Derby-ul se apropie! FC Inter Sibiu și ACS Mediaș joacă vineri, înaintea duelului direct

foto: FC Inter Sibiu / Facebook

Vineri, 10 octombrie 2025, cele două formații sibiene din Liga a 3-a vor disputa meciurile etapei următoare. FC Inter Sibiu joacă în deplasare, pe terenul formației Unirea Bascov, în timp ce ACS Mediaș va evolua pe teren propriu, împotriva echipei ACS Viitorul Dăești.

În runda precedentă, FC Inter Sibiu s-a impus cu scorul de 2-1 pe stadionul „Municipal” în fața celor de la Minerul Lupeni, bifând o victorie importantă în fața propriilor suporteri. De cealaltă parte, ACS Mediaș a obținut trei puncte dramatice în deplasarea de la Târgu Cărbunești, grație golului marcat în prelungiri de Cristi Paicu. A fost prima victorie pentru echipa de pe Târnava Mare de la revenirea antrenorului Cosmin Vătcă.

Etapa viitoare se anunță una specială pentru fotbalul sibian. Pe 17 octombrie, FC Inter Sibiu și ACS Mediaș se vor înfrunta în derby-ul județean, programat pe stadionul „Municipal”, în nocturnă, de la ora 18:00.

Înaintea rundei din acest weekend, ACS Mediaș ocupă locul 4 în clasament, cu 11 puncte, la egalitate cu FC Inter Sibiu, care se află pe poziția a 5-a. Viitorul Dăești, adversara Mediașului, este pe locul 11, astfel că alb-negrii pornesc cu prima șansă pentru a obține a patra victorie a sezonului. La rândul lor, sibienii de la FC Inter speră să profite de forma bună și să obțină un nou succes pe terenul formației Unirea Bascov, aflată pe locul 7.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te