FC Inter Sibiu a anunțat numirea lui Mihai Ianc în funcția de antrenor principal al echipei. Tehnicianul în vârstă de 52 de ani este deținător al licenței UEFA A și are o experiență bogată în fotbalul românesc, fiind recunoscut pentru rezultatele obținute la cluburile la care a activat.
În cariera sa, Mihai Ianc a fost primul antrenor al Viitorului Șelimbăr și a reușit o promovare în Liga 3 cu FC Avrig, în 2017. De asemenea, a fost antrenor secund la Rapid București, în Liga 2, iar ulterior a preluat AFC Odorheiu Secuiesc, pe care a condus-o până în finala barajului de promovare în Liga 2. Tot atunci, echipa sa a fost foarte aproape să elimine în Cupa României, în turul IV, pe FC Hermannstadt.
Ulterior, Mihai Ianc a antrenat ACS Mediaș, pe care a condus-o în primul sezon în Liga 3 până pe locul 3 la finalul campionatului, iar apoi a preluat ACS Târgu Mureș, unde a continuat să obțină rezultate bune.
„Am venit la Inter cu dorința și entuziasmul de a performa, de a reuși să creștem împreună. Este un an de tranziție pentru club, primul în Liga 3. Îmi doresc ca la finalul acestui sezon să reușesc, împreună cu conducerea clubului, colegii mei din staff și jucătorii, să avem așezate bazele unei echipe competitive pentru sezonul următor. Îi așteptăm pe suporteri alături de noi. Eu cred că echipa aceasta tânără merită suportul lor!”, a declarat noul antrenor.
Clubul a transmis, de asemenea, un mesaj de bun venit și urări de succes în „familia interistă”.









