Final de mandat pentru Daniel Niculae la FC Hermannstadt

Credit foto: GSP

FC Hermannstadt a anunțat oficial despărțirea de președintele executiv Daniel Niculae, al cărui contract expiră în data de 15 iunie 2026.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții clubului sibian prin intermediul rețelelor de socializare, unde au transmis că înțelegerea contractuală cu fostul internațional român nu va mai fi prelungită.

„Mulțumim, Nico! A.F.C.Hermannstadt a decis să nu mai prelungească înțelegerea contractuală cu președintele executiv Daniel Niculae, scadentă în data de 15 iunie a acestui an. Îi mulțumim lui Nico pentru tot și îi dorim succes în carieră!”, au transmis oficialii sibieni.

Despărțirea vine într-o perioadă complicată pentru Hermannstadt, după retrogradarea echipei în Liga 2 în urma barajului pierdut cu FC Voluntari.

În perioada următoare, clubul sibian urmează să ia mai multe decizii importante privind reorganizarea administrativă și pregătirea noului sezon din eșalonul secund.

Plecarea lui Daniel Niculae este una dintre primele schimbări importante anunțate de Hermannstadt după încheierea sezonului 2025-2026.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *