Începe sezonul competițional de beach volley pentru ACS Champions Sibiu

ACS Champions Sibiu dă startul sezonului competițional de beach volley prin participarea la prima etapă U20 a Campionatului Național, competiție care va fi găzduită de Eco Sports Dome Sibiu.

Clubul sibian va fi reprezentat la această etapă de șase perechi:

  • Draga Savu / Cătălina Vasilescu
  • Irina Lascău / Bianca Văcar
  • Iunia Bozdoc / Ruxandra Dumitra
  • Adnana Stanciu / Naomi Stanciu
  • Ines Gheară / Carla Maxim
  • Adelina Canciu / Laura Grădinariu

Reprezentanții ACS Champions Sibiu au transmis un mesaj de încurajare sportivelor înaintea debutului competițional, subliniind că urmează o vară intensă, cu multe provocări și oportunități de dezvoltare pentru tinerele voleibaliste.

După sezonul de sală, sportivele sibience vor intra acum într-o nouă provocare, cea a voleiului pe nisip, într-un format diferit de competiție.

Competiția se va desfășura pe parcursul a trei zile. Vineri, 5 iunie, sunt programate primele meciuri și ședința tehnică, sâmbătă vor continua jocurile din fazele preliminare, iar duminică vor avea loc sferturile de finală, semifinalele și finalele etapei.

Programul competiției:

  • Vineri, 5 iunie: 16:30 – 20:00
  • Sâmbătă, 6 iunie: 09:00 – 19:00
  • Duminică, 7 iunie: 09:00 – 14:00

Etapa de la Sibiu marchează începutul sezonului național de beach volley la categoria U20.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *