Duminică, de la ora 13:00, echipa feminină a celor de la FC Hermannstadt, pregătită de Dan Călinescu, a evoluat pe stadionul „Măgura” din Cisnădie, unde a obținut o victorie categorică în fața formației UTA Arad, scor 10-1.
În urma acestui succes clar, AFC Hermannstadt a ajuns la 22 de puncte și se află la doar un punct în spatele liderului ASA Târgu Mureș.
În etapa viitoare, sibiencele vor juca tot pe teren propriu, pe 5 aprilie, de la ora 13:00, împotriva echipei ACS Fotbal Feminin Baia Mare, formație clasată pe ultimul loc, cu un singur punct acumulat, după o remiză și 11 înfrângeri.
Partida a fost arbitrată de brigada din Hunedoara, formată din Herczeg Leopold, Armeanu Lucian și Cîrdei Alexandra.
















