Interes uriaș pentru debutul playoff-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin la Sibiu. Clubul BC CSU Sibiu a pus în vânzare marți, 21 aprilie, biletele pentru primele două meciuri din seria cu U-BT Cluj-Napoca, iar reacția suporterilor a fost imediată.
Partidele sunt programate vineri, 24 aprilie, și duminică, 26 aprilie, în Sala Transilvania, acolo unde sibienii vor avea avantajul terenului propriu în startul seriei.
La doar câteva ore de la punerea în vânzare, biletele au fost aproape epuizate. Până la ora redactării acestui articol, 20:00, mai erau disponibile doar câteva locuri pentru ambele confruntări, semn clar al interesului ridicat pentru duelul cu campioana en-titre.
Atmosfera se anunță una incendiară în Sala Transilvania, acolo unde suporterii sibieni au demonstrat în repetate rânduri că pot face diferența în momentele importante. Seria cu U-BT Cluj-Napoca se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, iar primele două dueluri pot fi decisive pentru moralul „vulturilor”.
Credit foto: CSU Sibiu / Facebook








