La doar două zile înainte de debutul ediției 2025–2026 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, Alexandru Olaru, președintele Colegiului Central al Arbitrilor de Baschet (CCAB), a vorbit despre principalele noutăți care vizează regulamentul și modul de desfășurare a arbitrajului.
Potrivit acestuia, nu există modificări reglementate de FIBA pentru noul sezon, însă apare o schimbare importantă la nivel intern: antrenorii pot solicita mai multe Head Coach Challenge (HCC) pe durata unui meci, cu condiția ca acestea să fie validate. În plus, mecanica arbitrajului va fi permanent monitorizată și adaptată, prin intermediul recomandărilor venite de la instructorii FIBA care colaborează cu CCAB.
O altă noutate vizează modul de repartizare a arbitrilor la meciurile din campionat. Federația Română de Baschet a introdus recent un sistem de tragere la sorți, bazat pe criterii clare legate de valoarea oficialilor și dificultatea partidelor. „Decizia Consiliului Director al FRB are ca scop asigurarea unui grad cât mai ridicat de transparență”, a explicat Alexandru Olaru, scrie ProBaschet.
În plus, președintele CCAB a menționat și faptul că arbitrii au acum posibilitatea de a fi remunerați prin contracte de activitate sportivă (CAS). „Este o măsură binevenită, mai ales pentru arbitrii tineri, deoarece reprezintă o opțiune mult mai accesibilă și care va fi utilizată pe scară largă. Până acum, majoritatea arbitrilor funcționau prin SRL sau PFA”, a precizat Olaru.