Răzvan Călugăr, convocat la naționala U20 a României pentru meciurile din Elite League

Naționala U20 a României, pregătită de selecționerul Adrian Iencsi, se pregătește pentru ultimele două partide din sezonul 2025–2026 al Elite League, iar în lotul convocat se regăsește și Răzvan Călugăr, fundaș legitimat la CSC Șelimbăr.

Tricolorii vor disputa în luna martie două jocuri importante: vineri, 27 martie, de la ora 17:30, România U20 va întâlni Polonia U20, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, meciul urmând să fie transmis în direct la Digi Sport, dar și pe FRF.tv pentru românii din străinătate. A doua partidă este programată marți, 31 martie, de la ora 13:30, în deplasare, contra selecționatei Elveției U20, pe stadionul „Copet” din Vevey.

Convocarea lui Răzvan Călugăr la reprezentativa U20 reprezintă o confirmare a evoluțiilor sale din acest sezon, dar și o reușită importantă pentru clubul CSC Șelimbăr, care continuă să ofere jucători pentru loturile naționale de juniori.

Pentru aceste meciuri, selecționerul Adrian Iencsi a convocat următorul lot:

Portari: Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara), Máté Simon (FK Csikszereda), Alexandru Maxim (FC Voluntari).

Fundași: Alin Chinteș (Universitatea Cluj), Narcis Ilaș (FC Botoșani), Darius Fălcușan (Universitatea Craiova), Gabriel Dumitru (Metaloglobus București), Emanuel Marincău (Mainz / Germania), Răzvan Călugăr (CSC Șelimbăr), Răzvan Creț (FC Botoșani), Raul Marița (Greuther Fürth / Germania).

Mijlocași: David Păcuraru (Concordia Chiajna), David Irimia (Metaloglobus București), Luca Banu (Farul Constanța), Robert Jălade (FC Sevilla / Spania), Tudor Neamțiu (F91 Dudelange / Luxemburg), Alexandru Irimia (Metaloglobus București), Remus Guțea (FC Voluntari), Ianis Tarbă (Dinamo București).

Atacanți: Jason Kodor (Lecce / Italia), David Barbu (Universitatea Craiova), Ianis Vencu (FC Voluntari), Gabriel Gheorghe (Rapid București).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *