Revenire cu ambiții: Moldovan vrea o Inter Sibiu puternică și unită – ”Ne dorim o echipă competitivă”

Călin Moldovan a revenit în familia Inter Sibiu cu obiective clare și dorința de a reconstrui echipa, readucând spiritul și performanțele de odinioară ale clubului.

Într-un interviu acordat înaintea startului sezonului 2025-2026, antrenorul a vorbit despre pregătirea echipei, strategia de joc și așteptările față de suporteri.

„Revin la Inter animat de dorința de a construi împreună cu conducerea o echipă care să onoreze numele și istoria clubului. Ne dorim o echipă competitivă, care să impună respect pe teren și să se lupte pentru accederea în play-off. De acolo, totul devine posibil”, a declarat Moldovan.

Pregătirea de vară a fost una atipică, dat fiind numărul mare de jucători testați pentru a întări echipa atât numeric, cât și valoric. „Am reușit să asigurăm o bază de pregătire și o stare bună de competiție care să ne dea încredere că putem să pornim cu dreptul în acest campionat. Pe parcurs vom continua să lucrăm pentru a completa ceea ce am sacrificat în această perioadă”, a adăugat antrenorul.

Un aspect important pentru Moldovan este integrarea jucătorilor noi cu cei care au promovat cu Interul. „Am căutat atât calități fotbalistice, cât și morale. Ne dorim caractere frumoase care să se integreze alături de cei care au rămas de la liga a patra și să formăm grupul puternic pe care mi-l doresc”, a precizat el.

Despre așteptările suporterilor, Moldovan spune: „Sunt sigur că fanii noștri, foarte numeroși, așteaptă rezultate pozitive. Le cer răbdare în cazul unor eventuale nereușite, pentru că o echipă se formează în timp, dar sperăm să comprimăm acest timp prin rezultate bune.”

În ceea ce privește stilul de joc, antrenorul spune că va încerca să contureze o identitate proprie, dar va ține cont și de adversari pentru a se adapta situațiilor din meci.

În final, Moldovan și-a exprimat dorința pentru sfârșitul sezonului: „Mi-aș dori ca la final să ne bucurăm cu toții, familia interistă, de reușitele echipei, iar presa să scrie laudativ despre Inter, nu neapărat despre mine.”

Sezonul Ligii a III-a începe în curând, iar Inter Sibiu își propune să fie una dintre echipele de urmărit în seria sa.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te