România marchează, la 1 septembrie, Ziua Sportului Paralimpic

Google
SURSĂ PREFERATĂ Adaugă SportinSibiu.ro ca sursă preferată Primește mai des știrile SportinSibiu.ro în Google

România celebrează, la 1 septembrie, Ziua Sportului Paralimpic, dedicată recunoașterii performanțelor sportivilor paralimpici și promovării incluziunii prin sport.

Data a fost stabilită prin lege în acest an și amintește de performanța istorică reușită de Eduard Novák la Jocurile Paralimpice de la Londra, în 2012. Atunci, sportivul român a câștigat prima medalie de aur paralimpică din istoria României, în proba de urmărire individuală pe velodrom.

Cu această ocazie, autoritățile, instituțiile de învățământ, organizațiile sportive și ONG-urile pot organiza activități sportive, educative sau culturale dedicate sportului paralimpic.

România a mai obținut performanțe importante prin Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo la Paris 2024, dar și prin Camelia Ciripan, care a cucerit în același an prima medalie paralimpică feminină pentru România, bronz la tenis de masă.

Legea privind instituirea Zilei Sportului Paralimpic a fost promulgată în luna mai 2026, iar 1 septembrie devine astfel, în fiecare an, o zi dedicată sportivilor paralimpici români și performanțelor acestora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *