Lovitură importantă pe piața drepturilor TV din România. Competițiile UEFA Europa League și UEFA Conference League vor avea un nou „acasă” începând cu sezonul 2027-2028, după ce grupurile Digi Romania și Prima TV au pierdut drepturile de difuzare pentru perioada 2027-2031.
Potrivit informațiilor apărute în presa centrală, noile drepturi pentru cele două competiții europene au fost câștigate de PRO TV, care își întărește astfel serios poziția pe piața sporturilor televizate din România.
O parte dintre meciuri vor putea fi urmărite și pe platforma de streaming VOYO, serviciu care transmite deja competiții importante precum Premier League, Ligue 1, Cupa Italiei, Euroliga, UFC sau NFL.
În prezent, VOYO are aproximativ 150.000 de abonați activi în România, iar abonamentul lunar costă 4,99 euro, echivalentul a aproximativ 25 de lei.
Digi rămâne cu Liga Campionilor
Chiar dacă au pierdut Europa League și Conference League, cei de la Digi Sport au reușit să securizeze drepturile pentru UEFA Champions League până în anul 2031, într-o mutare considerată una dintre cele mai importante de pe piața media sportivă din România.
Surse din industrie susțin că există posibilitatea sublicențierii anumitor partide către alte televiziuni, inclusiv către Prima Sport, așa cum s-a întâmplat și în trecut.
Unde pot fi urmărite competițiile europene până în 2027
Până la intrarea în vigoare a noului contract, meciurile din UEFA Europa League și UEFA Conference League vor continua să fie difuzate de Digi Sport și Prima Sport.
Finala UEFA Conference League din acest sezon va fi transmisă miercuri, de la ora 22:00, pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. În meci este așteptat să evolueze și internaționalul român Andrei Rațiu, anunțat titular pentru Rayo Vallecano.








