Tânăra sportivă Andreea Roșca, legitimată la CSM Mediaș, a început cu încredere și ambiție noul sezon al Campionatul Național de Viteză în Coastă 2026, odată cu participarea la etapa inaugurală Transalpina Rânca Challenge.
Competiția desfășurată pe spectaculosul traseu de pe Transalpina a adunat la start numeroși piloți din întreaga țară, iar Andreea Roșca a concurat la categoria 7A, rezervată juniorilor, la volanul unui Renault Clio.
Pentru tânăra din Mediaș, debutul de sezon a reprezentat o experiență importantă și un nou pas înainte în cariera sa sportivă. Sportiva a vorbit despre emoțiile și provocările întâlnite la prima etapă, dar și despre încrederea pe care începe să o capete de la o cursă la alta.
„Prima cursă din acest sezon a fost mai mult decât un simplu start, a fost o adevărată provocare. Cu fiecare urcare am simțit că îmi depășesc limitele și că încep să capăt tot mai multă încredere în mine”, a transmis Andreea Roșca.








