Trei puncte mari pentru CSC Șelimbăr la final de an: 2-1 cu Poli Iași

CSC Șelimbăr a pus punct anului competițional cu un succes important, obținut pe Stadionul Măgura din Cisnădie, scor 2-1 în fața formației Poli Iași. Trupa pregătită de Eugen Beza a demonstrat caracter și organizare, reușind să păstreze avantajul pe tabelă chiar și după ce a evoluat mai bine de o jumătate de oră în inferioritate numerică.

Gazdele au început curajos partida și au avut prima ocazie încă din minutul 1, când Bucuroiu a pătruns în careu, însă Fernandez a intervenit salvator. Replica moldovenilor a venit prin Ghindovean și Ofori, dar Măluțan a fost la post.

Deschiderea scorului s-a produs în minutul 33. După o fază prelungită în careul oaspeților, Daniel Benzar a fost omul potrivit la locul potrivit și a trimis mingea în plasă, la colț, din marginea careului mare. Șelimbărul și-a dublat avantajul în minutul 39, când Andrei Șerban, revenit după un duel cu Șeroni, a finalizat în plasă, într-o fază la care gazdele au solicitat și lovitură de la 11 metri.

Repriza a doua a adus un joc mai agresiv din partea Politehnicii Iași, care a reușit să reducă din diferență în minutul 60. Ofori a șutat în bară, iar Sekou Camara a fost pe fază și a împins mingea în poarta goală. Patru minute mai târziu, CSC Șelimbăr a rămas în zece oameni, după eliminarea căpitanului Ciprian Natea, pentru cumul de cartonașe galbene.

În ciuda presiunii exercitate de oaspeți pe final, defensiva Șelimbărului a rezistat exemplar, iar Măluțan a avut intervenții sigure. Poli Iași a ratat șansa egalării prin Ofori, în minutele 79 și 81, însă tabela a rămas neschimbată.

Fluierul final a consfințit o victorie muncită și pe deplin meritată pentru CSC Șelimbăr, care încheie anul cu 16 puncte în clasament, în timp ce Poli Iași rămâne cu 25 de puncte. Un succes de moral pentru sibieni, obținut prin dăruire, disciplină și spirit de sacrificiu.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te