Vești bune pentru fani: CSU Sibiu poate face transferuri

foto: BC CSU Sibiu

Vești bune pentru suporterii baschetului sibian! CSU Sibiu a scăpat de interdicția la transferuri internaționale impusă de FIBA, după ce clubul a achitat toate datoriile care au stat la baza sancțiunii dictate de Basketball Arbitral Tribunal (BAT), scrie Baschet.ro.

Astfel, formația galben-albastră poate efectua din nou transferuri la nivel internațional, o veste importantă pentru conducerea clubului, care își dorește întărirea lotului în actualul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin.

CSU Sibiu a fost unul dintre cele două cluburi sancționate recent de FIBA, alături de CS Vâlcea 1924. Și echipa din Râmnicu Vâlcea a anunțat, marți, că i-a fost ridicată interdicția, după doar două săptămâni de suspendare.

În primele două etape ale campionatului, CSU Sibiu nu a reușit să obțină nicio victorie, pierzând cu FC Argeș Pitești (62–81) și Rapid București (74–76). Odată cu ridicarea sancțiunii, sibienii au șansa de a-și completa lotul și de a reveni mai puternici în confruntările următoare.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te