A fost inaugurat terenul de sport „Nicolae Piștea” la CSEI Mediaș (foto)

Un nou teren de sport a fost inaugurat la Mediaș, în curtea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI), investiția fiind realizată de Consiliul Județean Sibiu cu sprijinul companiei ROMGAZ. Arena sportivă poartă numele regretatului antrenor Nicolae Piștea, o personalitate marcantă a sportului local.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 1 milion de lei, dintre care 800.000 de lei reprezintă sponsorizarea oferită de ROMGAZ. Noul teren va putea fi utilizat atât de elevii instituției, cât și de copiii din comunitate, în baza unei programări prealabile și conform regulamentului intern al școlii.

Nume ales prin consultarea comunității

Denumirea terenului a fost stabilită în urma unei campanii publice, în cadrul căreia medieșenii au propus 13 sportivi remarcabili. Alegerea finală a fost făcută ținând cont de impactul avut de antrenorul Nicolae Piștea asupra generațiilor de copii pe care le-a pregătit de-a lungul carierei sale.

„Medieșenii au ales un simbol al comunității. Este un gest de recunoștință pentru un om care și-a dedicat viața performanței sportive”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Implicarea ROMGAZ în proiecte comunitare

La eveniment a participat și directorul general adjunct al ROMGAZ, Aristotel Jude, care a subliniat importanța investițiilor în proiecte dedicate copiilor și incluziunii sociale. Potrivit acestuia, sprijinul acordat contribuie la crearea unui mediu sigur și accesibil pentru elevii cu nevoi speciale, dar și la păstrarea memoriei unor modele sportive locale.

Investiții importante în modernizarea CSEI Mediaș

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș a beneficiat recent și de o amplă modernizare realizată cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014–2020. Lucrările, desfășurate în perioada februarie 2023 – mai 2024, au avut o valoare de aproximativ 4,6 milioane de lei.

În urma investiției au fost amenajate 22 de săli de clasă dotate modern, o sală multisenzorială, cabinet medical și de kinetoterapie, bibliotecă și laborator de informatică, facilități menite să sprijine procesul educațional și recuperarea elevilor.

Evenimentul de inaugurare a reunit consilieri județeni și primari din localitățile de proveniență ale elevilor care studiază la CSEI Mediaș. La final, participanții au fost invitați să viziteze unitatea de învățământ special, complet reabilitată în ultimii ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *