Exclusiv / Start greu de sezon pentru ACS Mediaș: Victoraș Astafei vorbește despre echipă și plecarea lui Curtean – ”Știu sigur că putem mai mult”

ACS Mediaș a debutat în noul sezon de Liga 3 mai slab decât și-ar fi dorit fanii. După trei etape, alb-negrii au obținut o singură victorie și au suferit două înfrângeri.

În runda precedentă, echipa a pierdut la limită, scor 1-0, pe terenul celor de la CSM Târgu Jiu, într-o partidă cu numeroase ocazii la ambele porți, dar insuficiente pentru a reduce diferența pe tabelă.

Victoraș Astafei a fost contactat de sportinsibiu.ro/ și a oferit un interviu în exclusivitate, vorbind despre începutul de sezon al ACS Mediaș, despre plecarea lui Alex Curtean de pe banca tehnică și despre situația stadionului Gaz Metan, închis în prezent.

Jucătorul experimentat a făcut o analiză sinceră a primelor meciuri, a discutat despre schimbarea de atitudine în echipă și a subliniat importanța implicării comunității din Mediaș pentru susținerea alb-negrilor în perioada următoare.

”Din păcate, am început destul de timid și fără acea convingere că poți câștiga, și spun asta pentru că exact lucrul acesta ne lipsește: atitudinea. Chiar dacă avem o echipă tânără, trebuie să înțelegem cu toții că, dacă vrei să aspiri la promovare, nu te poți mulțumi cu puțin, și asta o poți face numai cu încredere. Aceste 2 înfrângeri puteau să fie evitate, din punctul meu de vedere, iar eu, cel puțin, am simțit și știu sigur că putem mai mult decât am arătat în începutul ăsta de sezon. Sper să avem această convingere că suntem mai buni ca adversarul în următoarele meciuri, și nu mă refer doar mental, dar să arătăm și fizic lucrul acesta.” a declarat Victoraș Astafei pentru sportinsibiu.ro/.

ACS Mediaș joacă vineri acasă cu Jiul Petroșani

”Simt echipa mult mai motivată și mult mai nerăbdătoare să arate că suntem mult peste ce am arătat în primele 2 meciuri pe teren propriu și e și normal lucrul acesta. Nu mai lipsește decât să arătăm asta și pe teren. Noi suntem datori, să zic așa, față de suporteri, iar meciul acesta este o oportunitate să arătăm că merităm această susținere în continuare. Meciul de vineri nu trebuie pregătit într-un anumit fel, trebuie doar să fim mai bărbați decât am fost în celelalte meciuri.

Fizic mă simt foarte bine, în toată cariera mea am fost un jucător muncitor care a luptat, iar tot ce am primit în schimb a fost pe merit. În momentul în care o să simt că nu mai pot ajuta, atunci o să mă gândesc la retragere, dar e departe gândul acesta de mine. Am trecut prin momente mai grele de atât în carieră, încă de la 30 de ani lumea începe să critice și să își dea cu părerea, iar asta e și normal, dar întotdeauna am rămas la fel și nu cred că cineva poate să-mi pună la îndoială dorința de a câștiga. Sper din suflet să transmit asta și la colegii mei și să ne bucurăm împreună de ce urmează.” a adăugat fotbalistul.

Alex Curtean s-a despărțit de ACS Mediaș. Cristi Pustai, alături de alb-negri cu sfaturi și îndrumări

”Sincer, nu ne așteptam la asta și toți am fost surprinși. Eu zic că am avut o perioadă de pregătire foarte bună și eram foarte optimist când am venit la Mediaș. Însă începutul nu a fost unul fericit și a venit această schimbare. Cu siguranță se simte șocul, iar începutul acesta de săptămână a fost unul foarte bun, cu multă intensitate din partea tuturor. Inevitabil, se vede o schimbare mare de atitudine. Asta mă bucură cel mai mult și sper să menținem asta cât mai mult posibil.

Eu am avut una dintre cele mai bune perioade împreună cu dânsul și cu siguranță experiența și respectul pe care îl impune o să responsabilizeze pe toată lumea care face parte din acest club. Club care reprezintă orașul Mediaș și care tinde să ajungă din nou acolo unde a fost odată. Iar rezultatele trebuie și cred cu tărie că o să fie pozitive” a povestit Astafei într-un interviu acordat pentru sportinsibiu.ro/.

Întrebat despre situația stadionului Gaz Metan și a stării echipei, jucătorul a mărturisit că terenul și atmosfera de pe stadion au un impact puternic asupra sa și asupra comunității din Mediaș.

”În fiecare zi, când ajung la stadion și mă uit către teren și iarba pe care am avut atâtea bucurii, mă întristează enorm. Cu asta, îndemn oamenii responsabili de acest lucru să ajute la întregirea comunității din Mediaș, în spatele acestui sport care le-a adus atâtea bucurii. Cu siguranță, toată lumea ar avea de câștigat dacă echipa orașului ar strânge din nou mii de oameni în tribune, care să strige „Mediaș!”. Viitorul copiilor depinde de asta, pentru că știu cât de mult a însemnat pentru mine sportul și cât de mult m-a ajutat să devin omul care sunt astăzi.

Diferențele sunt mari, dar nu e timp să comparăm lucrurile; trebuie doar să construim și să progresăm odată cu toată lumea. Cu siguranță se poate forma o nouă identitate, dar care să aibă la bază același lucru: o comunitate unită.” a adăugat pe final Victoraș Astafei.

Partida dintre ACS Mediaș și CSM Jiul Petroșani este programată pentru data de 19 septembrie, vineri, de la ora 17:00. Meciul poate fi urmărit în direct pe FRF.TV.

Leave a Reply Cancel reply

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te