Superliga României va avea parte de o schimbare importantă începând cu sezonul 2026/2027, după ce oficialii au decis implementarea unui nou sistem VAR, similar celor utilizate în marile campionate ale Europei, scrie Golazo.
Noul echipament a ajuns deja în România și este instalat la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, urmând ca sistemul să fie folosit în premieră chiar la Supercupa României, programată pe 12 iulie, între Universitatea Craiova și Universitatea Cluj.
Principala noutate este introducerea tehnologiei „Accelerated Virtual Offside Line”, care promite să reducă semnificativ timpul necesar analizării fazelor de ofsaid.
Pentru implementarea noului sistem vor fi montate câte șase camere fixe 4K pe fiecare stadion din Superliga. Acestea vor funcționa automat și vor transmite imaginile direct către hub-ul VAR centralizat de la Mogoșoaia.
Noua tehnologie va permite inclusiv generarea unor animații 3D pentru explicarea fazelor controversate de ofsaid și va oferi imagini mult mai clare datorită sistemului High Frame Rate.
Schimbarea vine însă și cu costuri mai mari pentru cluburile din primul eșalon. Fiecare echipă din Superliga va trebui să suporte aproximativ 18.000 de euro pentru utilizarea noului sistem.
Dacă proiectul se va dovedi un succes, oficialii iau în calcul extinderea tehnologiei și în Liga 2, începând cu sezonul 2027/2028.
Prin noul sistem, arbitrii video vor analiza toate meciurile dintr-un singur centru VAR, construit la Mogoșoaia, măsură care ar urma să eficientizeze atât procesul deciziilor, cât și partea logistică.








