
După experiența de excepție din 2017, când România a fost gazda Campionatului Mondial de Kumite pe categorii, la care au participat peste 40 de țări, competiția din 2028 promite un spectacol la cel mai înalt nivel. De această dată, luptătorii vor concura la probele de Kata și Kumite Open, o categorie deschisă, fără limită de greutate, unde forța, tehnica și disciplina vor fi puse la încercare la maximum.
Evenimentul se va desfășura sub egida a două federații internaționale de prestigiu – IFK (International Federation of Karate) și KWF (Kyokushin World Federation) –, o dovadă a colaborării excelente dintre aceste organizații în ultimul deceniu.
„Mulțumim președinților Shihan David Pickthall (IFK) și Shihan Antonio Piñero (KWF), precum și tuturor reprezentanților țărilor membre, pentru încrederea acordată la Londra, acolo unde am prezentat proiectul acestui eveniment de talie mondială”, a declarat prof. Christian Hirsch, președintele Federației de Karate Knockdown și Clicker IFK România.
Karate-ul Kyokushin, stilul care stă la baza acestei competiții, este recunoscut drept „Cel mai puternic karate”, un sport full-contact în care luptătorii, fără protecții, își pot folosi întreaga forță – fiind interzise doar tehnicile letale. Victoria se poate obține prin KO (knockout) sau la puncte, ceea ce transformă fiecare meci într-un adevărat test de rezistență, disciplină și curaj.
De-a lungul timpului, acest stil de luptă a inspirat numeroși campioni din circuitul K1, precum Andy Hug, Glaube Feitosa, Francesco Filho, Semmy Schilt sau Nicholas Pettas, dar și actori celebri care au practicat Kyokushin, printre care Dolph Lundgren, Michael Jai White și Sean Connery.
În 2028, Sibiul va redeveni scena unei confruntări spectaculoase între cei mai buni luptători de karate din lume – un eveniment care va aduce din nou în prim-plan spiritul autentic al disciplinei Kyokushin: forță, onoare și respect.