Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a readus în atenția publicului o poveste aparte din sportul sibian, dedicată oinei – singurul sport național al românilor – și comunității din Turnu Roșu, loc unde tradiția acestui joc se păstrează de generații.
Cunoscută în trecut sub numele de Porcești, localitatea Turnu Roșu este considerată un adevărat „leagăn” al oinei în județul Sibiu. De-a lungul timpului, acest sport a fost cunoscut sub diferite denumiri în țară – „fuga” în zona Sibiului, „de-a lunga” în Transilvania, „hoina” în Moldova sau „bătute-păscute” în Bucovina.
Două nume au rămas emblematice pentru dezvoltarea oinei în zonă: profesorii Vasile Toader și Laurențiu Șiclovan, cei care au format generații întregi de elevi și au menținut vie pasiunea pentru acest sport.
Astăzi, la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Turnu Roșu, oina este încă practicată de copii, sub îndrumarea profesorului Laurențiu Șiclovan. În sala de sport, elevii exersează aruncările și prinderile mingii de oină, într-un sport care, deși mai puțin popular în prezent, continuă să fie iubit în comunitate.
Profesorul Șiclovan, ajuns la vârsta pensionării, are o poveste de viață aparte. A început să predea oina încă din 1983, în județul Olt, unde a format prima echipă școlară. În 1989 a ajuns la Turnu Roșu, după un transfer dificil pentru acea perioadă, devenind ulterior profesor de sport și continuând tradiția deja existentă în localitate.
Această tradiție fusese consolidată anterior de profesorul Vasile Toader, originar din Galați, fost sportiv de performanță la canotaj și absolvent al Facultății de Sport din București. Ajuns în zonă la finalul anilor ’60, acesta a contribuit decisiv la dezvoltarea oinei, echipa școlii din Turnu Roșu reușind chiar să câștige titlul național în 1970.
În perioada comunistă, oina aducea și beneficii pentru elevi, competițiile fiind organizate inclusiv pe litoral, unde copiii petreceau și câte 18 zile. Participarea era ridicată, iar interesul pentru acest sport era mult mai mare decât în prezent.
Chiar și așa, rezultatele nu au întârziat să apară nici în ultimii ani. Elevii din Turnu Roșu au obținut șapte titluri consecutive la „Memorialul” de la Țițești – Argeș, dar și numeroase medalii la competițiile naționale dedicate juniorilor.
Profesorul Șiclovan subliniază însă schimbările apărute de-a lungul timpului: copiii sunt mai puțin dispuși să facă efort fizic, iar interesul pentru sport a scăzut comparativ cu generațiile anterioare.
Cu toate acestea, oina continuă să ofere oportunități reale pentru tineri. Mai mulți foști elevi au ajuns să practice sportul la nivel competitiv și chiar să își construiască o carieră în structurile de ordine publică, devenind ofițeri în cadrul Poliției de Frontieră sau Jandarmeriei.
Astăzi, Turnu Roșu rămâne singura localitate din județul Sibiu unde oina rivalizează cu fotbalul în preferințele copiilor. La poalele Carpaților și în apropierea Oltului, bastonul de oină continuă să fie simbolul unei tradiții păstrate cu pasiune, datorită unor dascăli care au marcat generații întregi.









